• home
  • photo
  • about
  • about

Poveste de iarna

Filed Under (Asa nu, Photo, Traim in Romania) by Lucian Prejbeanu on 28-03-2014

Iarna trecuta, pe un frig cumplit si nameti de zapada, am mers cu gunoiul la ghena de gunoi, ca orice locatar de bloc. Trebuie sa mentionez ca ghena este la vreo 300 metri de scara blocului in care locuiesc. Pe drum, eram revoltat si ma gandeam ca autoritatile nu-si fac treaba, ca inca e zapada de strazi, ca ce ma mai chinuiesc eu sa ma duc sa duc gunoiul prin zapada si frig si ca ar fi trebuit sa fie curatate deja strazile sa pot merge normal. Si mergand asa imbufnat si cu capul in jos, ajung la ghena si ridic capul. Pentru putin timp am ramas blocat. Nu stiam ce sa fac si ce sa zic. Intre tomberoane, langa un mic foc aprins din PET-uri, murdar, ba nu, negru pe fata de funigine, statea asezat pe o naveta de sticle, un pusti cu ochi albastri, o caciula neagra putin mai mare decat masura lui si o geaca murdara. L-am intrebat ce facea acolo. Mi-a zis (vorbind destul de stalcit) ca parintii lui sunt la adunat de sticle pe la ghenele invecinate si el a ramas sa se incalzeasca. Am mai schimbat cateva vorbe dupa care am plecat inapoi spre casa.
Pe drum m-am gandit la “problemele” mele si la cat de revoltat eram eu ca pe strazi era zapada si nu puteam merge. Si apoi m-am gandit la acel pusti care in primele zile din noul an statea singur si se incalzea la un foc din sticle de plastic, langa gunoaie, pe un frig cumplit. Si la ochii lui albastri…

Ajungand acasa mi-am adus aminte ca am cateva pungi de dulciuri ramase de la Craciun precum si aparatul foto al unui prieten, un Canon 6D. Am luat dulciurile, am luat aparatul foto si am plecat inapoi. De data aceasta pe drum zambeam. Nu mai conta frigul, nu mai contau nametii, conta doar fapta pe care urma s-o fac. Am ajuns la ghene, i-am dat dulciurile si pentru ca a ezitat sa le primeasca, probabil ii era frica, i-am zis ca poate sa le manance linistit si am muscat si eu dintr-o ciocolata zambind. Am plecat dar nu de tot, am ramas la o distanta destul de mare ca sa nu-l deranjez dar destul de mica pentru a-l fotografia. Asa am tras urmatoarele cadre:

pusti 3 pusti 2 pusti 1

Am mai stat acolo cateva minute urmarindu-l cum manca ciocolata si restul de ducliuri dar din pacate nu l-am vazut zambind… Deloc… Am plecat spre casa fericit dar si trist in acelasi timp. Abia asteptam sa descarc fotografiile si sa le public. Am uitat cu desavarsire ca PC-ul meu era stricat, laptopul imprumutat unui prieten ce plecase din localitate iar eu nu aveam cum sa descarc sau sa editez pozele. A fost prima data cand am regretat faptul ca nu am o tableta. As fi putut foarte usor sa descarc prin wi-fi fotografiile de pe aparatul Canon 6D, sa le editez folosind o aplicatie instalata pe tableta si sa le urc pe blog si pe facebook. Din pacate a trebuit sa mai astept si… am uitat de fotografii. Treburile si agitatia zilnica m-au facut sa uit complet de ele pana cand, zilele trecute, am dat de aceste fotografii cu minunatul pusti cu ochii albastri care se incalzea la ghena de gunoi. Sper sa-l mai revad si de data asta sa si zambeasca…

Comments:

(2) Comments for the first post!

Post a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *