• home
  • photo
  • about
  • about

Joc de sah periculos

Filed Under (Politica) by Lucian Prejbeanu on 05-11-2015

Ceea ce se intampla acum in politica la nivel inalt, cu demisia premierului, cu numirea altuia, este un joc de sah in care fiecare mutare este extrem de periculoasa pentru fiecare jucator avand in vedere cati spectatori sunt “in strada”. O sa va etalez pana acum mutarile si situatia lor, urmand sa le vedem pe urmatoarele.

1. In urma tragediei de la Colectiv care a reprezentat “cireasa de pe tort” cateva mii de oameni au iesit in strada cerand demisia lui Victor Ponta (destul de putin vocal) dar mai ales demisiile lui Gabriel Oprea si Cristian Popescu Piedone, ambii din UNPR. Cel mai probabil, cei doi UNPR-isti au fost rugati sa demisioneze si nu au vrut. Solutia? Mutarea numarul 2.

2. Presedintele PSD iese public si spune ca daca unii nu vor sa-si dea demisia, isi dau altii care desi nu ar merita, o fac pentru ca strada o cere (cu aluzie la Oprea). Si astfel isi da demisia Premierul, implicit pica Guvernul deci pica si Oprea. In aceeasi declaratie ii arunca prosopul lui Piedone: “Cati lideri europeni trebuie sa-si dea demisia ca sa inteleaga si domnul Piedone ca trebuie sa plece?”

3. PSD, tot prin vocea lui Dragnea, spune ca vrea un guvern singur, fara UNPR, fara ALDE, fara PC

4. UDMR spune ca ar sustine orice guvern din care UNPR nu face parte.

5. Fiind pe un val de popularitate si speculand dorinta “strazii”, PNL cere alegeri anticipate, ridicand mingea la fileul PSD-ului care, in discursul initial a sustinut ca demisia lui Ponta vine ca urmare a dorintei “strazii”.

6. Dupa o sedinta de coalitie, PSD realizeaza ca nu reuseste sa faca singur guvern si atunci anunta ca guvernul va fi dat tot de actuala coalitie, deci si UNPR.

7. PNL continua: alegeri anticipate

8. Iohannis convoaca la Cotroceni consultari dar face o miscare extrem de inteligenta: convoaca si societatea civila, “strada”, ajutand putin PNL care poate spune ca “strada” vrea alegeri anticipate si Presedintele poate confirma.

9. Prima runda de consultari, PSD, Dragnea. Iese si declara, uimitor si intr-o miscare exceptionala, ca nu a venit cu un nume la Cotroceni ci cu un program, o unitate politica pentru a realiza ceva in urmatorii 25 ani. A venit si cu un exemplu: timp de 25 ani, indiferent ca a fost stanga sau dreapta la putere, nu am reusit sa ne punem de acord sa construim o autostrada de la est la vest. E timpul sa cadem de acord si sa ne asumam, indiferent cine va fi la putere, ca in urmatorii 25 ani nu se va mai intampla asta. G-E-N-I-A-L! Am mai spus-o si o mai spun, Dragnea e extrem de bun, periculos de bun! Nu stiu cat e de sincer cand spune asta dar e o miscare excelenta, cu un asemenea discurs nu ai ce sa-i reprosezi, nu poti sa-i spui: PSD fura, PSD vrea alt hot pe post de Prim Ministru. Pentru ca nu a propus un nume! Stiti care e problema? Fie Dragnea cat de bun, s-a plimbat in aceeasi barca cu Ponta…

Astept punctul 10 din partea PNL-ului sau a Presedintelui.