• home
  • photo
  • about
  • about

Despre Mârlani

Filed Under (Asa nu, Traim in Romania) by Lucian Prejbeanu on 06-10-2015

Desi nu sunt un sofer perfect, consider ca sunt prea prudent de multe ori, incalc viteza regulamentara de multe ori dar ma deranjeaza atunci cand sunt atat de multi mârlani pe strazile din Romania de nu va spun. Eu am inteles democratia intr-un fel oarecum personal dar dupa care ma ghidez in multe din actiunile mele: democratia inseamna sa faci ce vrei, cand vrei si cum vrei dar sa nu-i deranjezi pe cei din jur iar cand nu se poate sa nu deranjezi pe nimeni, incearca sa nu deranjezi majoritatea.

Astfel, de fiecare data cand depasesc, am grija sa nu deranjez nici pe cel din fata mea si nici pe cel care circula din sens opus. Atunci cand dau prioritate la pietoni, fac asta pentru ca nu vreau ca ei sa fie deranjati iar atunci cand sunt pieton aproape niciodata nu traversez singur ci astept sa vina alaturi de mine alti pietoni pentur a nu opri singur traficul.

Dar sa revenim la problema actuala. Am fost cu un job in week-end intr-un oras de pe Valea Jiului si a trebuit sa traversez minunatul drum care in timpul saptamanii este si inchis pentru lucrari. In week-end acesta este deschis pentru circulatie dar pe mari portiuni sunt semafoare deoarece se circula pe o singura banda. Si aici ajungem la mârlani! Filmul se deruleaza astfel: eu prima masina, opresc la semafor. In spatele meu zeci de masini. Prima ma depaseste si trece pe rosu. A doua la fel, a treia la fel, a patra se opreste. Si in urma ei mai multe. La cateva masini in spate un sofer mârlan se decide ca nu are el timp sa stea la semafor si depaseste toata coloana si trece pe rosu. Se face verde, pornesc pe singura banda pe care se putea circula si ghici ce: ma intalnesc cu un mârlan care circula din fata! Si aici revenim la democratie si de ce m-am oprit eu la semafor. Pentru ca daca nu as fi facut asta m-as fi intalnit cu masini venind din fata care circulau regulamentar! Scenariul acesta s-a repetat de mai multe ori si la dus dar si la intors. Mi-ar fi placut ca dupa fiecare semafor sa existe un echipaj de politie, multi dintre acesti soferi mârlani ar fi ramas fara permis si cu o amenda pe masura. Si poate pe viitor nu ar mai fi facut asta.

Va las cu un filmulet sa observati comportamentul si cu o intrebare: voi treceti pe rosu? :)