• home
  • photo
  • about
  • about

Ajutor!!! Am nevoie de un aspirator care să aducă pacea în familie

Filed Under (Blog) by Lucian Prejbeanu on 31-10-2017

Aşa cum vă spuneam acum ceva vreme ne-am apucat de casă, între timp am şi terminat-o, mai bine spus aproape am terminat-o. Ne-am mutat, dar mai sunt chestii de făcut, dar asta e altă poveste. Nu ne-a dezbinat construcţia (ohoho şi ce discuţii am avut), alegerea gresiei şi faianţei (şi aici s-au dus bătălii crâncene) sau a culorii bucătăriei (am cedat), suntem la cuţite din cauza unui… pisoi.

În primăvară Andra l-a adoptat pe acest „individ“ pe care cred că îl iubeşte mai mult decât pe mine.
Recunosc că şi mie mi-a intrat pe sub piele deşi nu îmi plac pisicile şi prefer câinii. Dacă iniţial am stabilit că sunt de acord să îi ia în apartament până este gata casa, iar apoi să îi facem o cuşcă şi să stea afară, acum situaţia e diferită. A mea soţie se pune de-a curmezişul, recunosc că şi mie îmi pare rău de el, mai ales că exact atunci cânt îmi vin nervii pe el că se tolăneşte peste tot vine şi se cuibăreşte lângă mine.
Problema e că e birmanez şi lasă păr muuuuuult. Şi de aici încep problemele. Andra zice că dacă îi cumpăr un aspirator vertical o să dea cu el în fiecare zi şi astfel Fluffy rămîne în casă. Mi-a şi prezentat câteva opţiuni, dar nu mai am încredere în judecata ei după ce a luat un aspirator cu filtrare prin apă. Porcărie mai mare ca aia jur că nu am mai văzut:  se încinge după ce dăm într-o cameră, iar curăţarea vasului cu apă este de-a dreptul scârboasă.
Aşadar help! Îmi puteţi recomanda un aspirator vertical bun la un preţ decent care să ne salveze căsnicia (ştiu sigur că va alege pisoiul)?


Post a comment

Leave a Reply