• home
  • photo
  • about
  • about

Despre Apple

Filed Under (Asa nu) by Lucian Prejbeanu on 09-12-2015

Folosesc de ceva ani produse Apple, imi plac, sunt de buna calitate, arata bine. Mai tot timpul Apple a acordat mare atentie detaliilor, produsele lor fiind aproape perfecte din acest punct de vedere. Din pacate in ultima vreme au inceput sa faca numai gafe, greseli care, din punctul meu de vedere, o sa-i coste pe termen lung. 

O sa incep cu o problema personala care pentru altii nu este atat de grava: dimensiunea. Detin un iPad, vreau un telefon nu o jumatate de iPad! Dimensiunea iPhone 5 era PERFECTA! Nici prea mare, nici prea mic, telefonul ala era exact cat trebuie. Inteleg nevoia unora de a avea un telefon mai mare, pana la urma fiecare cu propriile nevoi, dar pentru mine precum si pentru alti power users, telefoanele de la 6 in sus sunt mult prea mari. O solutie era sa faca 3 modele, 6, 6 plus si o varianta, sa-i zicem 6c, de aceeasi dimensiune. Zvonurile confirma prin martie un astfel de produs deci e posibil sa-si intoarca privirea si catre noi, astia care vor un telefon, nu o paleta de ping pong. 

  
O sa va enumar alte gafe si o sa va dau link catre articolul care le trateaza in detaliu pe fiecare in parte:

  • Noua carcasa pentru iPhone care arata efectiv ca o cocoasa!
  • iPencil care atunci cand se incarca arata ca o antena si este extrem de fragil. 
  • Carcasa cu tastatura pentru iPad Pro care se pliaza nenatural
  • Modul de incarcare de la magic mouse

  
Mai multe detalii aici: theverge.com

Si inca o chestiune, de ceva vreme s-a lansat noul Apple Tv care in principiu este big improvement dar aplicatia de remote de pe alt iDevice nu functiona si nici suport pentru conectare prin bluetooth pentru alte periferice nu avea pana azi. Pare un moft dar as vrea sa-i vad pe cei ce zic asta cum tasteaza selectand caractere de pe ecran cu telecomanda o parola complicata sau cum folosesc functia de search pe youtube spre exemplu, fara o tastatura separata sau fara posibilitatea de a scrie de pe telefon prin remote app. 

Personal sunt big apple fan! Am iPhone, iPad, Macbook Air, Apple TV si planuiesc sa-mi iau un iMac, dar am impresia ca, in goana lor dupa clienti noi, Apple ii ignora pe cei care au facut aceasta companie ceea ce este acum, clientii fideli, cei care cumpara mai toate produsele facute de Apple si care au creat acest trend, aceasta “moda” pe care au adoptat-o si ceilalti utilizatori, utilizatori care sunt ocazionali, nu fideli. 

Am de mult o teorie personala despre ceea ce se intampla in jurul nostru, o teorie careia eu ii spun “teoria maximelor si minimelor”, al carei grafic arata ca o sinusoidala si care spune asa: exista momente in care ajungi la un maxim sau la un minim, momente in care nu mai poti evolua sau involua si singura cale, indiferent de factorii interni sau externi, poti doar sa schimbi directia. Spre exemplu, atunci cand ajungi in top, ajungi sa fi lider, iti atingi maximul si nu mai poti urca de acolo, singura cale fiind in jos. Invers, cand ajungi la un minim, orice ai face tu sau alti factori externi din jurul tau, singura posibilitate este sa incepi sa cresti. Cred ca Apple se apropie de maxim acum…